BLESTEM




[ III ]



Din crucea dragă și-aprinde o rugă
Ce fumegă moarte, sub cer dezvelit
Și pleacă departe, din piept dezgolit
Spre lebăda neagră, ce tinde să fugă
În searbăda lume ce tot o subjugă.
Blestemul se prinde, cu trup învelit
În raze de soare și-n piatră sortit,
De lebăda dragă, de lângă ierugă,
Când lesne-amortește-n tăcere
Și fumegă ruga, spre cerul verziu,
Ascunsă sub gluga din ceasul târziu,
Departe, cu moartea ce scurmă sub cruce,
Când veste-i șoptește-n durere
Și lacrimi împarte, în zări, la răscruce.




ˆTh3Mirr0r



Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"